Pana nu de multa vreme eram orientata preponderent spre adulti, acum am schimbat ponderea, in rolul pincipal fiind copiii.
Am intalnit multi, foarte multi oameni : interesanti, frumosi, creativi.
Un numitor comun al multora a fost justificarea actiunilor prezente in baza trecutului: suferinte, traume,etc. Toti am trecut prin experiente sau, depinde, cum vrei sa le numesti. Mergand pe principiul cauza-efect, practic putem considera ca prezentul, viitorul isi au ” radacinile” in trecutul fiecaruia. Abordare a multor consilieri psihologici, de altfel. Sigur, este interesant sa cunosti trecutul, traumele. Insa, daca ne raportam la scopul actiunilor prezente, de ce mergem mai departe, trecutul nu ne influenteaza. Sau, ne influenteaza daca il folosim ca scuza si, practic nu suntem vinovati de ce provocam ci, vinovata este cauza din trecut.
Mergand pe linia lui Adler: „…nici o experienta in sine nu este cauza succesului sau a esecului nostru. Nu suferim in urma socului experientelor noastre – asa zisa trauma- ci, dimpotriva, le transformam astfel incat sa ne serveasca scopurile. Experientele noastre nu sunt decisive, ci sensul pe care il dam acestora. „