Citesc despre tot felul de asteptari, legate practic, de reintegrarea copiilor de orice varsta in mediul,care noua adultilor, ne-a adus bucurii, emotii, trairi. Au mare nevoie ca noi sa le facem copilaria, adolescenta o amintire de neuitat. Poate ca toti formatorii de omuleti si oameni ar fi indicat sa vada dincolo de a merge la serviciu. Unele profesii sunt ” o chemare”, vocatie. Contextul social presupune efort colectiv. Daca ne uitam ca la un meci, din fata televizorului sau din tribuna, este usor sa strigam, sa criticam, sa facem observatii. In teren lucrurile stau diferit: implica emotie, motivatie, efort, atitudine. Poate este momentul in care formatorul sa se gandeasca, o perioada, la un efort mai mare. Sa se gandeasca la parintele care poate in aceasta perioada a ramas fara loc de munca sau, munceste in ture, ori mai mult de opt ore sau, pur si simplu este bine si, sa imparta clasa in doua : dimineata si dupa amiaza. Este un efort care merita, deoarece traim intr-o comunitate mult mai mare, este vorba de mai multi „eu si tu”. Este greu o perioada dar, daca ne gandim ca indiferent de situatie si de mediu, actiunea oricarui individ asupra celulilalt il afecteaza in sens bun sau rau , nu doar pe cel asupra caruia s-a actionat , ci pe toti care vor interactiona cu acea persoana. Facem parte dintr- o comunitate mult mai mare. Ar fi bine sa nu ramanem captivi in paharul cu apa.Petre Tutea spunea : ” Mi-ar fi placut sa fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul seamana cu un tamplar care ia un lemn murdar din noroi, il spala si fabrica mobila de lux